Nebunia este genialitatea manuirii cuvintelor!

Zilele trecute citeam un articol despre un scriitor, fericitul tată a doi băieţi gemeni, idioţi, în vârstă de 11 ani (parcă aşa spunea articolul). Revin. Idioţi. Cuvânt a cărui desinenţă de plural nu m-a înţepat la colţul ochiului şi nu mi-a stors nici o lacrimă, ci m-a făcut să mă întreb (amândoi?) dacă băieţii erau mai zburdalnici din fire şi nu se prea ţineau de carte sau dacă sufereau, într-adevăr, de debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însuşirii vorbirii şi a deprinderilor elementare (nivelul intelectual neatingând pe acela al unui copil normal, de doi ani). Ei bine, varianta b. Iar mândrul tată continuă prin a spune că da, regretă faptul că fiii lui nu vor termina niciodată o facultate de profil tehnic (el însuşi avusese probleme cu matematica şi ar fi vrut, desigur, ca progeniturile… et cetera, proiectând dorinţele… et cetera), dar, în acelaşi timp, nu şi-ar fi dorit ca ei să fie normali. Normalitatea îl plictiseşte.

Revenim la poveste. Într-o bună zi, tatăl vine acasă şi îl vede pe unul dintre băieţi ţinând o carte în mâini. Îi dau lacrimile, preaslăveşte zeitatea supremă, uită de normalele-i preferinţe proprii şi, sfios, se apropie de băiat. Ce-o fi citind? Copilul ţinea cartea invers şi se holba tâmp şi obsesiv la paginile acoperite cu pete negre. (E cam greu de asimilat imediata nulitate semantică a unei anomalii „normalizate”.) În orice caz, tatăl este dezamăgit. Ştie că nu trebuia să se aştepte la mai mult. Şi totuşi. Preţ de o clipă, îşi doreşte să fi început să se gândească că ar fi putut să se plictisească. La un moment dat.

Dată fiind starea copilului, este evident că tatăl îşi pune problema „normalizării” acestuia. Îndreptându-ne atenţia asupra unui context uşor modificat şi schimbând sensul (dar nu şi direcţia) analizei, ne putem întreba în ce măsură are loc normalizarea actului lecturii. Cu siguranţă, lectura nu s-a instalat niciodată confortabil pe lista activităţilor ce compun normalul cotidian – ne putem aminti de bănuielile ce, vreme îndelungată, au planat asupra celor care manifestau un oarecare interes faţă de lectură şi cărţi. De izolarea auto-impusă a cărturarilor. Şi aşa mai departe. Până în momentul când vine momentul să fie momentul ca lectura să fie normalizată (iar apropierea textuală întârziată a frazelor de „lectură” constituie o manifestare a îndoielii faţă de posibilitatea ca acest fapt să aibă loc), ca spinarea cărţilor să fie frântă, ca textul să devină cu adevărat vandabil şi, prin urmare, accesibil, apropriabil.

Aproprierea se realizează prin mici acte de violenţă (trosnirea cotorului este esenţială) sau mari acte de (a se scuza cacofonia; de-)plasare (toate familiile fericite seamănă între ele, căci toate citesc c. şi Pedeapsă în uruitul roţilor de metrou), al căror formalism este încurajat şi exacerbat, iar lecturii i se face loc în cotidian (sau, mai degrabă, i se impune ocuparea unui loc în cotidian). Este un act natural, în măsura în care continuăm să evoluăm către bazele unei societăţi capitaliste feroce. Este un act normal, în aceeaşi măsură. Cu siguranţă, justificările ce stau la baza sa glisează între auto-impunerea uitării şi luciul agresiv al unei noi arme retorice – ostentaţia lecturii.

Dacă toate acestea pot fi ignorate, nu la fel stau lucrurile şi cu violenţa ce susţine lăcomia asimilării. Textele îşi pierd însemnătatea imediată, iar statutul canonic le transformă în victime uşoare. Odată digerate, ele oferă promisiunea iluzorie (zic eu) a unei schimbări în bine (şi „I can’t be quite sure,/ but the cause of the problem may also be the cure./ They say oysters improve your sexual powers./ Perhaps eating your son/ would help you do it for hours!” – by Tim Burton, please look up the poem).
Sigur, nu poate fi ignorată, dar, cu timpul, va fi asimilată şi, cine ştie, vom ajunge să ne întrebăm la un moment dat, without fear of wind or vertigo,după ce vom fi distrus mitul lecturii, aflaţi în cautarea unui alt mit, what story down there awaits its end?

sursa:http://revistascriitorului.ro/gustul-povetilor/

This entry was posted on Marţi, Iunie 8th, 2010 at 2:52 pm and is filed under Blogway iti zice Salut. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.