Nebunia este genialitatea manuirii cuvintelor!

Da!
-Hei!
Era el care o văzuse ca prin vis.A lovit-o uşor cu mâna făcută pumn peste umărul gol.
-Hei!
I-a răspuns ea cu gura puţin întredeschisă.Avea buzele uscate cu toate că temperatura era pentru mijlocul lui iunie,începutul lui iulie.
-Cum e?
A întrebat-o el.E întrebarea lui care nu are sens,dar o foloseşte mereu când vorbeşte cu ea.S-au iubit,mult sau puţin doar ei ştiu,dar brusc s-au despărţit şi acum s-au văzut întâmplător după o vreme.Le tremură vocile,mâinile,picioarele,iar trupurile au luat-o razna.Luna-i priveşte.
-E …
şi ar fi vrut sa spună din nou : “Hei!”. S-a gândit ca primul a fost spus ridicol sau nu are sens.De fapt care e sensul lui “Hei!” ? Şi de ce a lovit-o cu pumnul încet?
…E bine.La tine cum e?
Oare nu vede cum o privesc,nu simte cum îmi tremură vocea?Ce mult s-a schimbat!
-E bine si la mine.Am atât de mult de lucru încât nu mai gândesc!…
Gândesc,normal că gândesc,dar nu am avut aşa mult timp să mă mai gândesc la tine.
…Am atât de mult de lucru ,iar proiectele îmi ocupă tot timpul.Iar vara e pe ducă!
-Da.
Mă bucur că a reuşit să aiba o vară mai frumoasă ca a mea.
-Şi vara ta cum e?
A întrebat-o el încet sperând să nu existe un alt el.
-E ok.Citesc,mai ies… e ok.
Adică stau cu cartea în faţă şi mă gândesc la tine.
-Hei!
A murmurat ea din nou şi ochii i s-au umplut de lacrimi.A făcut un “pa-pa” cu mâna şi a dispărut.El a mai rămas aşa o vreme şi a plecat ţinând lacrimile ca pentru sine şi murmurând : “hei!…hei!…”

*
Şi-au spus doar câteva cuvinte cu toate că atât de multe aveau să-şi spună -el nu voia să pară slab,ea voia să-i arate că s-a schimbat.
În drumul lor fiecare s-a gândit la cât de ridicol a părut in faţa celuilalt şi şi-au frământat sufletele,emoţiile,sperând ca celălalt să apară de undeva şi să zică din nou : “Hei!”şi ei vor spune tot ce simt chiar dacă vor fi de-a dreptul de neiertat apoi.Dar s-au amăgit pentru că fiecare a mers in drumul lui obişnuit spre casă;iar casele sunt în direcţii opuse.

*
După un timp ea era din nou în oraş şi l-a sunat să-i spună că a ajuns.Dupa vreo două săptămâni el a vrut sa vina să o vadă la barul la care era.Când el s-a aşezat la masă toţi prietenii ei s-au “evaporat”.Ea zâmbea.De câteva luni preluase modelul francez şi doar zâmbea chiar dacă o deranja ceva.Era convinsă că era şansa ei de a-i demonstra că mai puteau fi o dată împreună şi ar putea fi mult mai frumos.Au mai vorbit o zi la telefon şi într-un final el a întrebat-o:
-Ai vrea să mai fim împreună?
Ea ,chiar dacă el nu o vedea,era roşie de la vârful degetelor până în vârful urechilor,iar inima era la un concurs de atletism.Ar fi vrut să strige :
-Da!Da!Da!
Dar a preferat să spună
-Vorbim când te întorci,miercuri (sau joi).
De data aceasta inima lui s-a aşezat la startul cursei de atletism.I-a spus tăios :
-Da,mai bine vorbim miercuri (sau joi)!
Şi ea zâmbea de parcă ar fi putut citi gândurile tuturor.

*
Ziua de miercuri a fost un calvar.Ea a numărat orele,secundele,minutele (în ordinea asta i-a fost foarte greu),iar lui i-a fost extrem de rău.Într-un final au vorbit şi au stabilit că se vor întâlni … dar nu atunci.
Joi dimineaţă el a sunat-o să vadă dacă a înţeles ce simte şi cum se simte el,iar ea a dat din cap.Nu şi-a dat seama că la telefon nu se vede şi nici nu s-a gândit că el are nevoie de o confirmare.Ea rămăsese cu textul ei : “Fără să ştim că e 24 februarie am vrut să ne vedem.Ar fi trebuit să fie magic,nu efemer.”.Apoi ea a ajuns acasă,dar intuiţia îi dispăruse brusc.Până în acel moment ştiuse că se vor împăca,că se vor ţine de mână,că se vor săruta în ploaie şi chiar a plouat pentru ca ea să se sărute;dar în momentul acela ea nu mai ştia nimic.Apoi şi-a revenit şi i-a scris o scrisoare în care să-l lămurească –ea nu e nepăsătoare- pe care voia să i-o dea în ziua următoare.
Scrisoarea suna cam aşa :
“Dragul meu (daca pot să-ţi spun aşa),
Am preferat să-ti scriu o scrisoare nu pentru că nu ştiu să comunic,ci pentru că ai interveni şi tu,iar eu mi-aş schimba discursul.
M-am gândit toate zilele acestea dacă aş vrea să fim din nou împreună.Sigur că vreau,mai ales că am simţit că ne vom împăca.Nu ştiu să-ti explic asta,dar asta simt. Mai mult de atât,chiar ştiu că va fi mult mai bine dacă amândoi ne vom fi maturizat destul.
Eu cred că e mult mai mult de muncă şi mai puţin timp.Dar hai să luăm asta ca pe o provocare şi să încercăm să ne oferim amintiri frumoase.
Eşti gata să schimbăm trecutul deloc romantic intr-unul fabulous?
Cu drag,Anca”

*
A recitit scrisoarea de mii de ori.Prima oară a spus că şi-a pus sufletul pe tava,a doua oară a gândit că e urâtă,a treia oară i s-a părut hidoasă,iar a patra oară s-a hotărât să i-o dea a doua zi.Oricum nu ştia cum să spună într-un mod plăcut faptul că vrea ca şi el să se implice,să facă lucruri frumoase pentru ea fără ca ea să i le ceară cum făcuse în relaţia trecută.Spera ca el să işi dea seama de toate acestea după ce va citi scrisoarea.
A început să plângă din nou…pentru că nu mai simţea că el o va înţelege sau o va suna.Se simţea un personaj din poveştile ei şi nu ştia ce-i urmează secundei prezente…oricum nu cea viitoare.